În ultima vreme m-am întâlnit cu mulți români (în general tineri), cetățeni din “cealaltă” Românie cum îi zic eu. Cetățeni care câștigă un ban cinstit muncind asiduu și care cred că un viitor mai bun poate fi construit doar dacă fiecare din noi ia poziție și se implică. Și care cred că acest viitor e posibil; și care refuză să zica asta e; ce putem noi să facem și să se ducă să se răcorească în fața televizorului. Oamenii aceștia în general sunt dispuși să facă și voluntariat. Acești români nu prea se uită la TV, se informează din ziarele online, de pe Facebook și de pe bloguri. Ei ar fi membrii Partidului Virtual.

Am întâlnit prea mulți ca să nu-mi pun întrebarea: câți or fi în toată România? Dacă m-aș lua după cifrele de utilizatori români de Facebook și cititori de ziare online, ar fi pe puțin vreo 3 milioane.

Acuma, dilema este: ce trebuie făcut ca această pătura a societății să fie valorizată așa cum trebuie? Ce trebuie făcut ca televiziunile să-și dea seama că acești oameni nu vor să vadă la televizor subiecte fără nici o substanță sau relevantă pentru viața de zi cu zi? Cum am putea să le arătăm politicienilor că suntem surzi la promisiuni dar receptivi la fapte concrete și proiecte fundamentate?

Eu cred că numai în momentul în care această categorie va fi foarte clar conturată în mass-media, va putea începe cu adevărat reconstrucția și evoluția României.


Lasă un răspuns

*