Acum aproape 9 luni, imaginam o situație ipotetică a unei persoane cu putere de decizie în administrația statului care s-ar afla într-o situație limită din punct de vedere medical care nu-i dă timp să ajungă în străinătate, cum e moda acum.

Inevitabil am aflat și eu azi despre tot scandalul în care e implicat președintele CJ Argeș. Ce-am reținut eu: omul a leșinat (probabil atac de cord) și a fost dus la Spitalul Județean; de acolo, transferat la Floreasca. O fi fost bine pentru el dacă Spitalul Județean ar fi fost pregătit să-l trateze?  Da sau nu, cert e că a fost într- situație limită, în care timpul l-a obligat să se trateze în România.
Tot azi, o tânăra deputată s-a stins tragic și fulgerător; bineînțeles și aici e un scandal în desfășurare: a fost sau nu bine tratată la Elias? Pentru mine e relevant doar că și dânsa a fost într-o situație limită, obligatoriu tratabilă în spitalele din România.

Și-mi aduc aminte ce-mi zicea un domn elevețian acum 3 luni, domn care vine în România de 10 ani: Daniel, în Geneva văd mai puțin mașini de lux ca în București. Voi aveți o mare problemă: alergați după mașini strălucitoare și case mari, dar sistemul vostru sanitar e la pământ.
Dar mi-a mai spus: Văd totuși altă mentalitate la oamenii din generația ta; sper ca voi să reușiți să schimbați mentalitățile.


3 comentarii on Nimeni nu e mai presus de moarte

  1. simona a spune:

    La acelasi lucru ma gandesc si eu, de mult (si cand mama mea bolnava tremura de frig in casa, fara lumina – pana in 1989- tot asta imi doream : sa stea si ei o luna ca noi…) Nu cred ca le-ar “modifica” actiunile ! Ei au bani si li se pare atat de normal sa fie transportati de urgenta la Viena sau aiurea, unde sunt tratati ! Ghinionul d-lui de la Arges – e in opozitie ! Nimeni nu isi pune problema daca pe dra deputat au avut cu ce sa o trateze ci de ce nu au putut sa o duca la Viena…
    Spun ca NIMENI din cei ce ne conduc nu ar invata ceva daca ar avea o boala netratabila in Romania !
    Numai oamenii ca tine, ca Andrei, inteleg cum e sa stea intre boala ta si vindecare un cont cu multe zerouri !
    Sunt convinsa ca un om care castiga 1000 lei pe luna doneaza la un teledon 5/10/100 euro, iar cei cu masini scumpe (pentru care nu au muncit!) gonesc spre cluburi…
    Iti doresc sa razbesti in ceea ce ti-ai propus ! Si sper ca si Andrei, dupa ce va trece de “gluma” asta proasta, sa ti se alature !

  2. [...] This post was mentioned on Twitter by ruxandraPRedescu, Carmen Maierean, dianastoleru, Daniel Raduta, bogdan ciuclaru and others. bogdan ciuclaru said: RT @dianastoleru: RT @draduta: Nimeni nu e mai presus de moarte http://bit.ly/gR6rZJ [...]

  3. Daniel Raduta spune:

    Eu ma refeream doar la faptul ca exista situatii in care oricati bani ai avea, nu ai timp sa pleci peste hotare si trebuie sa te tratezi in tara.

Lasă un răspuns

*